Tel.: 022 78 38 00
Persoane fizice Persoane juridice
Formular de feedback

01 nov 2024

„Cartea Verde” digitalizată

 

     Certificatul  de asigurare „Carte Verde” este o asigurare obligatorie pe care toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să o procure atunci când merg cu automobilul într-o altă țară. Pentru a simplifica procesul de obținere a acestui tip de asigurare dar și pentru a spori nivelul de siguranță al acesteia, „Carte Verde” va fi digitalizat, începând cu 1 noiembrie 2024.

 

Republica Moldova a făcut un pas important în digitalizarea serviciilor de asigurare, odată cu aprobarea de către Guvern a proiectului de hotărâre care permite emiterea certificatului de asigurare „Carte Verde” în format digital. Începând de astăzi, cu 1 noiembrie 2024, procesul de emitere a acestui certificat va fi complet digitalizat, astfel renunțându-se la formularele tipărite. Această schimbare legislativă facilitează accesul cetățenilor la serviciile de asigurare și aduce numeroase beneficii.

 

Astfel, la etapa inițială, între 1 noiembrie 2024 și 1 ianuarie 2025, polița de asigurare „Carte Verde”  va fi emisă în format PDF cu imprimare pe hârtie obișnuită. Dar e important de menționat că, deși documentul va putea fi emis digital, șoferii vor trebui să aibă cu ei o versiune tipărită pe toată durata acestei perioade de tranziție. Începând cu 1 ianuarie 2025, polița va fi recunoscută oficial și în format digital, putând fi prezentată pe orice dispozitiv electronic către autoritățile competente.

 

Certificatul de asigurare „Carte Verde” este un document internațional de asigurare auto care atestă că vehiculul deținut de conducătorul auto este acoperit de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA externă) atunci când circulă în afara țării de origine.

 

Implementarea soluțiilor digitale pentru emiterea certificatelor de asigurare „Carte Verde” este un pas esențial în modernizarea sectorului de asigurări din Moldova. Această inițiativă este susținută de Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare și Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule, care colaborează pentru a dezvolta mecanismele necesare digitalizării complete a acestui proces.

 

Pe lângă simplificarea procesului pentru cetățeni, digitalizarea reduce și sarcina administrativă pentru companiile de asigurări și autorități, accelerând emiterea și verificarea certificatelor și contribuind la o mai bună gestionare a datelor.

 

Călătoriți și asigurați-vă vehiculul rapid cu General Asigurări!