Tel.: 022 78 38 00
Persoane fizice Persoane juridice
Formular de feedback

17 iul 2020

GENERAL ASIGURĂRI își va onora obligațiunile față de agricultori

 

Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru sectorul agricol al Republicii Moldova. În perioada de iarnă-primăvară au căzut foarte puține precipitații și ca rezultat a fost afectată grav dezvoltarea culturilor agricole de toamnă (grâu, orz, rapiță). Respectiv clienții Companiei ”General Asigurări” care au asigurat culturile date de secetă excesivă au solicitat formarea comisiilor de inspecție a bunurilor asigurate. Conform prevederilor legale, reprezentanții Companiei, împreună cu asigurații și reprezentanții altor instituții de stat au ieșit în teritoriu pentru a constata nivelul de afectare a culturilor de câmp ca urmare a lipsei precipitațiilor.

În urma inspectării terenurilor de grâu și orz de toamnă comisia a constatat că acestea au o dezvoltare foarte slabă, spicele sunt de dimensiuni mici cu un număr mic de boabe fapt care până la urmă va conduce la obținerea unei roade cu mult mai mici decât cea preconizată de a fi obținută. Urmează, ca la sfârșitul campaniei de recoltare să fie evaluată cantitatea de recoltă necăpătată și conform prevederilor contractuale, asiguraților să le fie achitate despăgubiri. Ne cătând la amploarea daunelor provocate de secetă, ”General Asigurări” prin intermediul reprezentantului său Oleg Galbură, a dat asigurări că Compania își va onora obligațiunile asumate.